Capitolul al cincilea: Maica Domnului Oranta (Cea care se roagă)


    Un alt tip iconografic des întâlnit al Maicii Domnului (mai ales în frescă) este Oranta, ,,Cea care se roagă". Virgil Vătășianu a întreprins un întreg studiu (nota 1) referitor la originea și semnificația Orantei: ,,Cele mai timpurii figuri de orante se găsesc în picturile catacombelor romane, mai întâi ca figuri simbolice din cripta Lucinei din San Callisto, pe la începutul sau mai degrabă către mijlocul secolului al II-lea."

    Figura Orantei dispare apoi total din iconografia occidentală, abstracție făcând de figura Fecioarei Orante create ulterior, dar care deriva desigur din vechea imagine. (nota 2)

                                                  Oranta din catacomba Priscillei

    Inițial, orantele reprezintă personificarea rugăciunii, mai ales cea adresată de catre sufletul mântuit pentru cei aflați pe pământ. (nota 3) În mod tradițional, oranții și orantele îndreptau mâinile spre cer; întinderea brațelor lateral este o atitudine mai deosebită. În această privință, Virgil Vătășianu îl citează pe H. Leclerq: ,,obiceiul de a se ruga deschizând brațele în cruce era încă recomandat  credincioșilor din Italia de nord, către mijlocul secolului al V-lea" (nota 4)

    Gestul întinderii mâinilor lateral în timpul rugaciunii a fost comparat de Tertulian cu răstignirea lui Hristos pe cruce. Inițial, în creștinism Oranta e asociată Bunului Păstor sau e însoțită în mormânt și de numele defunctului, asociindu-se urarea ,,în pace". Aceste figuri nu pot reprezenta decât sufletele defuncților , și, cum aceste suflete erau considerate a fi mântuite prin aceea că ele erau creștine, rezultă că, prin derivație, Orantele și Oranții reprezintă suflete mântuite. 

    La egipteni, sufletul Kha este reprezentat ca un trup cu brațele ridicate; această ideogramă este alăturată numelui persoanei decedate. Apoi, această reprezentare s-a încreștinat; de aceea mântuirea unui suflet este sugerată prin asocierea peisajului paradisiac sau a Bunului Păstor. Ideea rugăciunii s-a asociat treptat acelei de suflet, presupunându-se că, ajuns în rai, sufletul aduce rugaciuni de recunoștință față de divinitate. (nota 5) Astfel, în tradiția creștină , Maica Domnului este imaginea supremă a omului mântuit; ținând brațele întinse lateral, ea îmbrățișează în orizontul rugăciunii întreaga comunitate umană.

 


Note:

nota 1: ,,Studii se artă veche românească și universală", capitolul ,,Considerații privind originea si semnificația Orantei", Virgil Vătășianu, pg. 103-105.

nota 2: ibidem 1, pg. 104.

nota 3: ibidem 1, pg. 103.

nota 4: ibidem 1, pg. 104.

nota 5: ibidem 1, pg. 104-105




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Capitolul al șaptelea: Maica Domnului Platytera

Imagine
       Platytera (Sfânta Sofia)  O variantă a Maicii Domnului Rugătoare este Platytera  (,,Cea care tronează") este imaginea Maicii Domnului pe tron cu Pruncul în brațe sau în dreptul inimii și arătându-L lumii.  Această reprezentare iconografică apare mai ales în conca altarului și se întemeiază pe o cântare din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: ,,De Tine se bucură cea plină de daruri, toată făptura, soborul îngerilor și neamul omenesc, Biserică sfințită și Rai duhovnicesc, lauda fecioriei,din care trup S-a făcut și Prunc, Cel ce este Dumnezeul nostru, mai înainte de toți vecii. Din sânul tău Și-a făcut tron și trupul tău L-a făcut mai cuprinzător decât cerurile. De tine, cea plina de dar se bucură toată făptura, slavă ție!" Maica Domnului apare zugrăvită pe bolta altarului, unde asistă la jertfa nesângeroasă a Fiului, precum odinioară  lângă cruce suferea cu Hristos la Patimile Sale sângeroase.  Alături de tronul Maicii Domnului se încli...
Citiți mai multe

Icoanele Maicii Domnului Îndurătoarea în fresca românească (partea a patra)

Imagine
                                 Tabloul votiv al lui Petru Rareș de la Moldovița      Dacă până acum am analizat îmbrățișarea afectuasă, vom continua cu imaginea Maicii Îndurărilor; un loc aparte îl are în acest caz ,,Rugăciunea" (Deisis). În unele fresce Maica Domnului apare mult mai apropiată de Fiul și Domnul ei (decât în schema clasică), mijlocind pentru ctitorii care îi cer ajutorul. Este ca o sfătuire intimă, de taină, între Mamă și Fiu - apropiere nu numai în orizontul rugăciunii, cât și în cel al tandreții și iubirii.  Un exemplu semnificativ pentru această ,,Sfătuire" ar fi în tablourile votive de la Moldovița, Sucevița, Humor, Arbore.      La Moldovița credinciosul e intâmpinat în naos de tabloul votiv al lui Petru Rareș, oferind Mântuitorului macheta bisericii. Domnitorul este însoțit de doamna Elena și de cei doi copii, surprinși cu toții în aceeași atitud...
Citiți mai multe

Icoanele Maicii Domnului Îndurătoarea în fresca românească (partea a treia)

Imagine
  Eleusa de la Humor   La Humor, Sfânta Fecioară se pleacă spre Pruncul ținut  în brațe ca într-un leagăn și îi ține capul cu o mână, pentru a-L săruta. Dar Copilașul  ca într-un joc, încearcă sa evite sărutarea, iar în mișcarea Lui năvalnică ridică marginea maforionului Fecioarei. Repictarea a afectat icoana iar G. Balș presupune că au fost posibile repictări astfel încât să se schimbe chiar înțelesul icoanei. (nota 1) Totuși, ceea ce ni se oferă privirii sufletului, este icoana iubirii dintre Hristos și Biserica Sa, dintre Mire și Mireasă, așa cum e prefigurat în Cântarea Cântărilor ,,Stânga Sa este sub capul meu și cu dreapta-i mă cuprinde." (Cântarea Cântărilor 8,3) Ioan Alexandru surprinde această imagine într-o tușă poetică: ,,Fecioara și Pruncul sunt de ajuns (...)/ Icoana prelinsă în aură/ Icoana ei în fiecare casă/ Fecioara Mamă ce va fi Mireasă". ( ,,Mater Dolorosa")    Chipurile sunt surâzătoare în această fericită dezmierdare, de o expresivitate...
Citiți mai multe