Icoanele Maicii Domnului Îndurătoarea în fresca românească (partea întâi)

 

                                              Îndurătoarea de la Strei (frescă)

      Motto: ,,Iconografia rusească, balcanică și a Țărilor Române prezintă aspecte excepțional de interesante. Asistăm la evoluția unei lumi în care stăruie note ale trecutului și se zbuciumă o viață nouă, aceea a epocii și a poporului. Uimesc, întru aceasta, aparițiile și încorporările în trunchiul bătrân al unei arte milenare, de esență tradițională, a noutății, câștig datorat evoluției și personalității artiștilor." (nota 1)

  Secolul XIV

     Prezența Maicii Domnului cu Pruncul este nelipsită în iconografia românească. Dar tipul Maicii Domnului Eleusa (Îndurătoarea) este mai rar, deși a pătruns de timpuriu în Țările Române; acest fapt s-a datorat mai ales contactului cu așezările bizantine pontice și de la Dunăre - Dinogeția, Păcuiul lui Soare. (nota 2) 

     Pentru întâia oară apare la noi, reprezentată în frescă, în Transilvania: la Strei. Eleusa alături de Sfânta Nedelia la Strei este o excepție a timpului, ținându-se cont că imaginile cele mai vechi de acest timp dateaza  din secolele XV-XVI. Arta de la Strei marchează un punct important în evoluția artei ecleziale românești, deși este mai mult o sinteză a influenței bizantine și nord italiene, datând din a doua jumătate a secolului XIV. Zugravul român Grozie împreună cu un zugrav italian (după analiza unor compoziții), au realizat un program mai liber, iar aceasta se vede și din atitudinea Sfintei Nedelia. ,,Meșterii români, cu simț artistic ancestral dovedit în arta țărănească, aveau "ochiul" și simțirea, ajutându-i pe artiștii străini." (nota 3) Libertatea de exprimare nu afectează linia canonică, inspirația conform Erminiei. Stilul simplu, rusticizant, va renaște mai târziu în icoanele pe sticlă.

                                            Eleusa cu sfinți (fragment de frescă de la Strei)

     În Țara Românească a secolului XIV, asistăm la o evoluție a artei. Chipurile și vestmintele sunt mai elaborate deși pline de sobrietate, atât a liniei cât și a cromaticii. După căderea Constantinopolului, N. Iorga vorbea de "Bizanțul de după Bizanț": influența bizantină continuă în forme autohtonizate și în Țările Române. ,,Poporul român n-a împrumutat nimic fără să transforme, fără să autohtonizeze, conform spiritualității sale echilibrate." (nota 4)

     O imagine extrem de sugestivă în acest sens a Maicii Domnului cu Pruncul pictată în maniera ,,goticului internațional al timpului" (nota 5), se află la Cozia. În cea de-a doua jumătate a secolului XIV (supranumit de N. Iorga ,,veacul cavalerilor"), asistăm pe plan politic la consolidarea statelor feudale, iar pe plan artistic la răspândirea unui gotic rafinat, autohtonizat. 

    La Cozia este reprezentat, alături de tronul Maicii Domnului cu Pruncul, voievodul Mircea cel Batrân și Mihail I.  Fecioara îl ține pe Pruncul Emanuel în brațe; cu mâna dreaptă pe umărul Lui, ea arată cu un gest grăitor de afecțiune către donatorii care susțin macheta bisericii. Tronul arată demnitatea împărătească a Sfintei Fecioare; dar spre deosebire de Hodighidria sau Platytera care îl ține în brațe pe Prunc binecuvântând (imaginea imperială), aici Maica Îndurărilor mijlocește precum odinioară la Nunta din Cana Galileii.

     Este ca o sfătuire între Mamă și Fiu. Un braț încă se mai odihnește după îmbrățișare pe trupul lui Emanuel, iar celălalt, cu un gest blând, arată protector spre cei care îi cer ajutorul. Căci ,,Maica Domnului  este singura ființă căreia Dumnezeu nu i se poate împotrivi." (Sf. Metodie)

                                             Maica Domnului (fresca de la Cozia)

  Secolul XV

     În secolul XV se observă o diferențiere a stilului picturii în bisericile ortodoxe față de cel al bisericilor gotice. La Densuș, Maica Domnului Glykophilousa cu Sfântul Nicolae ca icoană de hram, se găsește deasupra ușii de intrare, înconjurată de un chenar cu motive florale, stilizate, pe fond închis. La biserica din Remetea-Bihor, Eleusa a suferit influența Țării Românești.

     Se observă preocuparea pentru claritate, de aceea dispar atât accesoriile, cât și personajele inutile. Există o ,,simplitate a schemelor compoziționale, puritatea și laconismul liniilor, în special al celor de contur, domoale, sintetizatoare, caracterul parcimonios al gesturilor expresive și grave, sobrietatea coloritului bogat în nuanțe, dar lipsit de orice  lipsit de orice stridențe și decantat parcă printr-un lung proces de filtrare prin cromatica rafinată a artei populare." (nota 6)

     Stilul matur va fi marcat de Moldova perioadei ștefaniene; personalitatea stilistică moldovenească va cunoaște o amplă ascensiune. În Moldova pictura este simplă și gravă, evitându-se monotonia și schematismul hieratic prin curbe armonioase. Sfinții nu sunt încremeniți în poziții rigide; ei au o elasticitate și o expresie care sugerează comuniunea într-o Liturghie a credincioșilor. Dramatismul e discret și de aceea emoționează mai mult. Pictura murală a Moldovei abordează teme noi, dintr-o perspectivă populară, utilizând imaginile într-o expresie condensată. Fizionomiile capătă trăsături specifice; deși hieratismul bizantin mai stăruie într-o oarecare măsură, ele nu sunt bizantine însă nici rusești sau sârbești.

  Secolul XVI

     Acest secol marcat de epoca lui Petru Rareș, se distinge prin pictura exterioară în care calitatea emoțională a compozițiilor crește. Mai ales în prima jumătate a secolului, Maica Domnului Eleusa apare în câteva biserici moldovenești chiar în luneta de deasupra intrării în pronaos; între această pictură murală și hramul bisericii nu este neapărat o legătură. 

     George Balș grupează aceste biserici cronologic, după data zidirii lor: Bălinești (1494), Neamțului (1497), Sfântul Gheorghe din Suceava (terminată la 1522 de către Ștefăniță Vodă), Humor (1530), Baia (1532), Moldovița (1532). Pridvorul de la Voroneț a fost adăugat în 1547 de mitropolitul Grigorie Roșca, iar deasupra ușii ogivale a fost pictată icoana Eleusei de o deosebita plasticitate.

     Dimensiunea intimâ a lăcașului de cult nu se înalță, ci își adâncește viziunea celei ,,de-a opta zile", prin fresca exterioară. Aceasta spiritualizeaza ,,tot văzduhul până la mari distanțe, ca o predică a desăvârșirii umane". (nota 7) În orizontul credinței, Maica Domnului apare ca liman, refugiu și speranță în tulburarea sufletească și restriștea istorică. Aceasta se vede și din frecvența crescută cu care apare zugrăvită în timpul pericolului islamic tema Acatistul Maicii Domnului (Humor, Moldovița, Arbore, Sucevița). La Humor, Moldovița și biserica Adormirii Maicii Domnului din Baia, apare forma Asediului Constantinopolului.

     Deasupra bisericii, ca hotar inițiatic se află icoana Maicii Domnului Îndurătoarea, ca imagine a unității absolute dintre Dumnezeu Iubire și Biserică - Mireasa Lui. ,,Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (...) Și noi am cunoscut și am crezut iubirea pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el." (Epistola I Sf. ap. Ioan)

     Privirea Maicii Domnului îndreptată asupra credinciosului îndeamnă la metanoia prin iubire, această icoană ca un ochi deschis fiind expresia profundă a iubirii, ca o meditație asupra cuvintelor: ,, Astfel, fiindcă ești căldicel - nici fierbinte, nici rece, am să te vărs din gura Mea." (Apoc. 3,16). 

      Aceeași privire veghează de sus,în clopotnița bisericii Sfântul Nicolae din Bălinești înălțată în 1494 de către logofătul Tăutu. Aici ,,pe boltă, spre apus, vedem pe Ezechiel încadrat de patru îngeri, apostoli cu cărțile închise în mâini, prooroci și Maria Glykophilousa." (nota 8) Frumusețea Sfintei Fecioare trimite la poezia populara: ,,Ca zorii dimineții/ Așa te-ai arătat / Și pe Stăpânul vieții / În brațe L-ai purtat."

      În ceea ce privește icoana Eleusei din lunetă, întâlnim diferite ipostaze ale comuniunii afective dintre Mamă și Fiu. Avântul pornește când din partea Pruncului (la Bălinești, Humor, Voroneț), când din partea Maicii: sărutarea este dorită sau refuzată, în jocul candid al Pruncului (Humor). Privirea Maicii este plină de durere sau de înduioșare, se oprește asupra credincioșilor sau trece dincolo de timp, însoțind Patimile Fiului dumnezeiesc.

Note: 

nota 1: ,,Iconografia artei bizantine și a picturii feudale românești", I.D. Ștefănescu, Editura Meridiane, București, 1973.

nota2: ,,Dicționar Enciclopedic de artă medievală românească", Vasile Drăguț, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976.

nota3: ,,Arta feudală în Țările Române. Pictura muralăși icoanele de la origini până în secolul al XIX-lea", I. D. Ștefănescu, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1981.

nota 4: ,,Reflexii despre spiritualitatea poporului român", păr. D. Stăniloaie, Editura Scrisul românesc, Craiova 1992.

nota 5: ,, Un mileniu de artă la Dunărea de Jos (400-1400), vol. III, R. Theodorescu, Editura Meridiane, București, 1976o

nota 6: ibidem nota 2.

nota 7: ibidem nota 4.

nota 8: ,,Studii de folclor și artă populară (II)", Ion Apostol Popescu, pg. 191.