Maica Domnului în simțirea românească (partea a patra)
.jpg)
În icoana populară a Crăciunului (îndeosebi cea de la Nicula) ,,nașterea are loc într-un decor plin de modestie. Fecioara Maria are hainele unei țărănci, într-o parte se află niște snopi de grâu, iar din cealaltă privesc niște mioare, simbolizând ocupațiile preferate ale oamenilor din partea locului. Ai impresia apoi, că, cerul a coborât în interiorul sălașului, totul fiind inundat de o lumină familiară și plăcură." (nota 1)
Celor care nu participă la taina Nașterii lui Hristos, Maica Domnului le poate schimba statutul. Asftfel, caii sunt blestemați pentru agitația lor care trezește Pruncuțul nou născut, iar boii - pentru firea lor blajină, domoală - sunt binecuvântați. În colinde se resimte aspectul cosmic al relației om-natură, familiaritatea locală cu toate elementele naturii în drum spre Bethleem, pentru Nașterea lui Hristos. Cei care dau un ajutor sunt binecuvântați, indiferent de natura lor: copaci, animale, toate vietățile pământului. Cei care se împotrivesc sunt blestemați de Sfânta Fecioară, dar nu în numele său, ci întotdeauna ea adaugă și ,,de Dumnezeu" sau ,,de Fiul meu", (nota 2)
Icoană pe sticlă Nașterea Domnului (Muzeul popular Constanța)
,,Preumblarea Maicii Domnului" se transformă în balade în căutarea mioritică a ciobănașului moldovean. Dragostea Maicii pentru Fiul pierdut, căutarea ei zbuciumată apare ca o replică la Pieta: ,,Umblă Maica după Fiu / Tot umblând și întrebând / N-ați văzut pe Fiul Sfânt?" (poezii populare)
Aici jalea Maicii Domnului estej alea femeii care își pierde fiul și se tânguie: ,,Cine are mai mult dor / Ca măicuța de fecior? (...) / Și cântă încetișor / Torcând fire de fuior." (poezie populară)
Hristos Emanuel din brațele Maicii Sale în Dulcea Sărutare, după coborârea de pe Cruce devine Manole, jertfindu-Se pe Sine. Prin durerea sa de mamă, Sfânta Fecioară s-a apropiat de toate durerile lumii. De aceea apare și în numeroase descântece, ca formă de alungare a răului. Căci Maica Domnului, ,,cea mai curată și mai opusă Necuratului, stăpânit de gânduri murdare, are în ea, ca făptura cea mai strâns unită cu Dumnezeu cel Atotputernic, puterea cea mai mare să ne elibereze de puterea Necuratului. (nota 3)
Eleusa de la mrea. Sf. Ev. Luca, Dobric
În Transilvania, descântătorul i se adresează: ,,Doamnă Sfântă Marie / Sfântă Maică Precistă..." iar în Bihor: ,,Marie Maică, Sfântă Marie / Te rog vină și-mi ajută mie. / Marie, Maică Sântă / Sântă ești, Sântă sa fii; / Curată ești, curată să fii / Leacul de la tine, descântecul de la mine, / Eu mă rog ție / Tu-mi ajută mie." (nota 4). Căci nimenea dintre oameni n-a fost atât de nestăpânit de vreo slăbiciune, de vreo înșelătorie, ca Maica Precista. (nota 5)
Dacă la început descântecele au avut o bază mitologico-magică, apoi se apelează la puterea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, se ,,încreștinează". Dumnezeu aduce, prin cuvântul care-L invocă, o curăție asemănătoare celei a Maicii Domnului, dăruită cu totul lui Dumnezeu, celor ajunși sub puterea Necuratului, a celui urât, strâmb, murdar în gânduri, în simțiri, în fapte. Astfel duhurile necurate sunt invocate sa plece ,,pe munții pustii, daca o fi cu voia Maicii Domnului." Dupa ce duhurile rele sunt alungate, omul rămâne ,,curat și luminat, ca de la Maica Precista luat." (nota 6)
.jpg)
Maica Domnului cu Pruncul (Muzeul Mitropoliei Clujului)
Maicii Îndurărilor - duioasă, plinâ de milă și dragoste, îi este cerut ajutorul: ,,Maică Sfântă, ne rugăm / Și ne închinăm, / Să ne dai sănătate bună / Și inimă bună." (poezie populară). În finalul unui descântec din Bihor, se menționează: ,,Omul să aibă leac de la Maica Sfântă / Și Fiul. Amin." (nota 7)
Între folclorul românesc și arta noastră eclezială a existat o strânsă legătură: ,,Nicăieri nu se poate regăsi o întrepătrundere mai strânsă între elementul dogmatic și cel apocrif, între rugăciune și baladă; iar rezonanțele folclorice românești, precum și cele ale cărților populare - așa cum se oglindesc în icoanele pe sticlă - constituie singure, unul din cele mai interesante aspecte ale artei populare românești." (nota 8).
,,Maica Domnului are apoi în unele icoane pe sticlă ceva din înfățișarea fecioarelor evocate în colindele românești. De pildă, de la Braniștea se cântă o colindă în care Maica Domnului apare: "Cu păr galben despletit / cu lacrimi pâna-n genunchi", așa cum o aflăm pictată în multe icoane pe sticlă de la Nicula." (nota 9) În aceeași viziune apar contopite ,,datele evanghelice, împreună cu legendele care le înconjoară, proiectate pe fundalul peisajului românesc, presărat cu scene din viața de toate zilele, realizându-se astfel un întreg plastic, a cărui prospețime îndestulează privitorului, țăran ca și el, setea de credință și deopotrivă, setea de basm." (nota 10)
Maica Domnului cea Milostivă de la Brașov
Frumusețea Maicii Domnului de la Nicula (pictată de preotul Luca din Iclod), izvor de sensibilitate românească, este lăudată folcloric în versuri: ,,Maică Sfântă și mărită / Cinașă (frumoasă, n.a) și mult iubită / Din icoană de la noi / Cu obrajii amândoi / Ca și floarea a de câmp / Când nu bate ploi și vânt / Cum nu suferi când pruncuțu' / Nu-și găsește legănuțu? / Și când sângeră din greu / Tu te zbați amar de greu / Pace dă la astă lume / Să se bucure-orice mumă, / Pruncuții și a lor mamă / Să se bucure-mpreună. / Sânge-n lume nu mai cure / Om pe om să nu se-jure / Dă-ne pace pe pământ / Și la prunci frumos cuvânt." (nota 11)
Maica Domnului râmâne în simțirea românească Maica de sus, a tuturor; în mamifestările artistice este nelipsită. Dacă față de Hristos românul are și teama, pentru că El este și Dreptul Judecător, pentru Sfânta Precistă simte doar iubire, teama fiind eclipsată într-un orizont luminos.
,,Prea Sfântă Maică și Fecioară
Nădejdea sufletului meu,
Tu ești a mea mijlocitoare
La Milostivul Dumnezeu. (...)
De nu erai tu, primăvară,
A veacului înțelenit,
Ar fi rămas de-a pururi iarnă
Și soarele n-ar fi zâmbit."
Sfântul Iacob Hozevitul: ,,La ușa milostivirii"
Maica Domnului cu Pruncul (mrea Nicula)
Note:
nota1: ,,Maica Domnului în colindele religioase românești", din ,,Studii teologice", Gh. Alexe, anul V, nr. 9-10, 1953.
nota 2: ibidem nota 1.
nota 3: ,,Reflexii despre spiritualitatea poporului român", păr. D. Stăniloaie, Editura ,,Scrisul românesc", Craiova, 1992, pg. 126.
nota 4: ,,Studii de folclor și artă populară" (II), Ion Apostol Popescu.
nota 5: ibidem nota 3.
nota 6: ibidem nota 3.
nota 7: ibidem nota 4.
nota 8: ,,Expoziția de icoane vechi românești pe sticlă din colecția Ionel C. Ioanide (17-31 iulie 1942), Ministerul propagandei naționale, Oficiul național de turism, pg. 8.
nota 9: ibidem nota 8, pg. 341.
nota 10: ibidem nota 8, pg. 5.
nota 11: ibidem nota 4, pg. 341.
Comentarii
Trimiteți un comentariu