Maica Domnului Îndurătoarea în simțirea românească (partea întâi)

 

                                    Icoana Maicii Domnului de la mrea. Nămăiești

    ,,Cultura noastră a rămas șoptită, mărturisită în taine, de aceea este cu preponderență lirică (...). Omul apusean a adus ofrande gigantice lui Dumnezeu pentru a-L îndupleca să coboare. (...). La noi, trăind în șoaptă, ne-am păstrat forma caldă a culturii. Suntem locuiți în Duh, purtăm în noi lumina." (nota 1)

    Din această lumină și căldură a izvorât înțelegerea iubirii în comuniune, care a dus la ,,Dulcea Sărutare". ,,Între român și Dumnezeu e o familiaritate plină de iubire. Părintele ceresc e numit Dumnezeu Drăguțu', simțindu-se coborârea Lui în comunicarea iubitoare cu sine. în același înțeles folosește poporul nostru expresia Măicuța Domnului, văzând-o ca Măicuță nu numai pentru Fiul ei cel iubitor, ci și pentru tot cel ce se adreseaza ei. Simt pe Măicuța Domnului tot așa de apropiată de mine și trăiesc aceeași afecțiune față de ea, cum simt și cum o trăiesc față de maica mea, când îi spun măicuță. Prin expresiile acestea, poporul român își arată delicatețea sufletească ce i s-a imprimat prin credința lui." (nota 2)

    Dumnezeu-Tatăl apare ca un bătrân plin de bunătate pe care dacă oamenii Îl caută, Îl găsesc îngrijindu-Se de flori în grădină, sau pe lângă prisaca albinelor. În duioșia și  sensibilitatea sa, românul nu-L vede pe Dumnezeu ca pe un Judecător sobru, învăluit în tunete și fulgere; el îl simte în adierea de vânt lin, ca pe un Parinte plin de iubire. El e ,,Bunul Dumnezeu" sau ,,Dumnezeu drăguțul". El este și în ajutorul casnic, zilnic, spre exemplu cel dat păstorului care își mână turmele: ,,Eu le pasc/ Tu le păzești/ Eu le mulg,/ Tu le-nmulțești,/ Eu le tunz,/ Tu mi le crești." (nota 3)

                                       Icoană din Basarabia (sec XVIII), foto Costin Anghel

    Românii de pretutindeni și mai ales cei din Ardeal, au stabilit prietenii cu Cerul. ,,Credința ortodoxă strămoșească îi era cu atât mai scumpă țăranului român din Ardeal, cu cât era aproape singura lui mângâiere din viața sa de totală asuprire națională, economică și socială, nevoit fiind să-și apere mereu credința împotriva presiunilor de catolicizare exercitată de Imperiul Habsburgic." (nota 4) De aceea este un lucru firesc să apară calda intimitate cu sfinții, cu atât mai mult cu Maica Domnului. Aceasta nu exclude însă respectul, venerația (către sfinți), respectiv supravenerarea (către Sfânta Fecioară) și adorarea (adresată lui Dumnezeu).

Icoană din Țara Românească, cca 1850

    Diminutivele sunt un semn de caldă umanizare, ca aspect al trăirii românești. Tristețea Eleusei (Maica Domnului Îndurătoarea) izvorăște din duioșia țărănească, precum o doină cântată din sufletul care a izvorât ,,Miorița". ,,Arta românească  nu înseamnă nici opoziție, nici prelungire înafară a naturii, ceea ce ar presupune, în ambele cazuri, existența unor raporturi exterioare, ci rămâne înlăuntrul structurii naturale." (nota 5)

Maica Domnului are un loc aparte în sufletul românului. de aceea, ea apare în toate manifestările sale artistice, se simte în viața de zi cu zi. Rugăciunea scurtă și expresiva ,,Doamne, Maica Domnului!" este de fapt cea mai scurta rugaciune adresata Cerului, alături de ,,Doamne ajuta!"

Această trăire simplă (nicidecum simplistă) cu un dezvoltat simț al frumosului, include prezența Maicii Precista în toate evenimentele vieții. Ea ,,nu este întruchiparea vreunui mit sincretist păgân continuat peste veacuri , în sânul creștinismului românesc." (nota 6) În spațiul românesc, Măicuța Domnului cu Pruncuțul ,,Dumnezeu Cel mititel" au un loc bine stabilit.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Dervent

    Părinții de la Sfântul Munte numeau România ,,Grădina Maicii Domnului". În poeziile populare este adesea mărturisită nădejdea în ocrotirea Maicii Domnului: ,,Tu de acolo ocrotești/ Neamul nostru românesc/ Să trăiască după voia/ Tatălui Celui ceresc."

,,Pentru credincioșii noștri , Mamă fără bărbat si Fecioară mamă sunt taine zăvorâte cu lacătul celei mai profunde credințe. Le e deajuns revelația dumnezeiască cu privire la aceste taine." (nota 7)

    La noi exista obiceiul ca fetele sa primească în zestre și o icoană a Maicii Domnului, prima consemnare fiind în foile de zestre ale domnițelor și jupâneselor. (nota 8) În studiile și documentele lui N. Iorga (vol. 9, 10) apar și foi de zestre ale vechilor domnițe, unde la începutul actului era scris: ,,una icoană a Maicii Domnului ferecată în aur și argint, cu candela ei." (nota 9)

În fața icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, sufletul românului se deschide cu multă ușurință. Un rol important îl au și rugăciunile sfinților pentru iertarea celor adormiți și mai ales intervenția Maicii sfinte pe lângă Fiul ei. Rămân și ei, împreună cu jertfa lui Hristos într-o solidaritate cu toti oamenii, numai sa ceară și aceștia cu Domnul Hristos împreună cu maica Lui și cu toți sfinții să aibă milă de ei.

                                       Maica Domnului cu Hristos răstignit, cca 1850

    Avem în Cer și la Judecată nu numai pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut 

Fratele nostru, ci și pe Maica Lui, ca Maică a tuturor și pe sfinți ca frați ai noștri, de ale căror rugăciuni pentru noi în tot timpul de dinainte de Judecata din urmă, dar și atunci, se bucură Hristos care ne-a spus: ,,Iubiți-vă unii pe alții." (nota 10)

    Din icoane, Sfânta Fecioară privește cu blândețe către credincioșii pentru care mijlocește, precum spune poezia populară: ,,Sus în vârful muntelui/ La Domnul Hristos/ Șade Maica Domnului/ Șade și se roagă/ Pentru toată lumea-ntreagă." (nota 11)

 

Note:

nota1: ,,Vorbirea în șoaptă", Alexandru Horia, Editura Anastasia, 1995.

nota 2: ,,Reflexii despre spiritualitatea poporului român", păr. D. Stăniloaie, Editura ,,Scrisul românesc", Craiova, 1992, pg. 159.

nota 3: ,,Creștinismul românesc", Simion Mehedinți, Fundația Anastasia, 1995, pg. 107.

nota 4: ,,La peinture paysanne sur verre de Roumanie", Iuliana Danco et Dumitro Danco, Editura Meridiane, București, 1975.

nota 5: ,,Frumosul românesc în concepția și viziunea poporului", citat din E. Papu, Editura Eminescu, 1977.

nota 6: ,,Maica Domnului în colindele religioase românești", din ,,Studii teologice", Gh. Alexe, anul V, nr. 9-10, 1953.

nota 7: ibidem nota 6, pg. 668.

nota 8: ,,Viața Maicii Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a teologiei Sfinților Părinți, Monahia Teodosia Lațcu, Mănăstirea Cheia, 1997.

nota 9: ibidem nota 8, citat din N. Iorga.

nota 10: ibidem nota 2, pg. 149.

nota 11: ibidem nota 6, cit. din Sabin Drăgoi, colind nr. 153.